O tânără din Harkov nu-și poate convinge mama aflată la Moscova că este în pericol: Mama îmi repetă de la posturile TV, le spală creierii oamenilor

O tânără din Harkov nu-și poate convinge mama aflată la Moscova că este în pericol: Mama îmi repetă de la posturile TV, le spală creierii oamenilor
O tânără din Harkov nu-și poate convinge mama aflată la Moscova că este în pericol
Publicat: 04/03/2022, 22:38
Actualizat: 04/03/2022, 22:41

Oleksandra, o tânără în vârstă de 25 de ani, din oraşul ucrainean Harkov, i-a povestit mamei sale aflată la Moscova că regiunea este bombardată de ruşi, dar aceasta nu o crede. „Mă sperie când mama îmi repetă de la posturile TV. Ei le spală creierii oamenilor”, a adăugat ea. De altfel un oficial rus a susţinut astăzi pe Telegram că preşedintele Ucrainei a plecat din ţară, informaţie infirmată de autorităţile ucrainene.

Fata a povestit că vorbeşte în mod regulat cu mama ei, care locuieşte la Moscova, Rusia. Dar în timpul convorbirilor, Oleksandra nu reuşeşte să-şi convingă mama de pericolul în care se află chiar dacă i-a trimis videoclipuri cu oraşul bombardat, relatează BBC.

„Nu am vrut să-mi sperii părinţii, dar am început să le spun direct că civili şi copii mor”, a povestit ea.

Aceasta mai spune că, deşi părinţii ei îşi fac griji pentru ea, „ei încă spun că probabil este un accident, că armata rusă nu ar trage niciodată în civili. Că ucrainenii sunt cei care îşi ucid propriul popor”

Oleksandra spune că mama ei repetă ceea ce aude în presa de stat rusă.

„M-a speriat foarte mult când mama a citat exact televiziunea rusă. Sunt doar oameni care se spală creierul. Şi oamenii au încredere în ei”, spune Oleksandra.

„Părinţii mei înţeleg că este în desfăşurare o operaţiune militară. Dar îmi spun: ruşii au venit să vă elibereze. Nu vor strica nimic, nu se vor atinge de voi. Ei ţintesc doar obiective militare”, a explicat Oleksandra.

Războiul, prezentat în mod diferit în mass media din Rusia

De altfel, războiul din Ucraina este prezentat în mod diferit în mass media din Rusia.

Posturile de televiziune de stat ruse justifică războiul dând vina pe agresiunea ucraineană şi continuă să o numească „o operaţiune specială de eliberare”. Orice canal rusesc care foloseşte cuvintele „război”, „invazie” sau „atac” este imediat blocat de către autoritatea de reglementare a presei din ţară.

Unii ruşi au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva războiului – dar aceste demonstraţii nu au fost difuzate pe principalele canale de televiziune de stat.

De altfel, preşedintele Dumei ruse, Viaceslav Volodin, a scris pe Telegram că „Zelenski a părăsit Ucraina, acum este în Polonia”, potrivit Tass.

Canalul oficial al Parlamentului ucrainean neagă acest lucru.

„Ocupanţii au răspândit o altă afirmaţie falsă, că preşedintele Volodimir Zelenski a părăsit ţara. Nu este adevărat, preşedintele este Kievul cu oamenii lui”. Este mesajul difuzat de „Rada”, canalul oficial de televiziune al Parlamentului ucrainean, pe Telegram.

Oficialii de la Kiev nu spun însă concret unde este preşedintele ţării de teamă să nu fie asasinat.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal